Insamantarile artificiale la animalele domestice
Insamantarile artificiale reprezinta o biotehnica moderna a reproducerii animalelor, care asigura progresul genetic al efectivelor si implicit sporirea productivitatii acestora.
Insamantarea artificiala inlatura controlul sexual dintre mascul si femela, sperma fiind recoltata de la un reproducator mascul si depusa in organele genitale ale unei femele aflate in calduri, cu ajutorul unui instrumentar adecvat.
Desi in literatura de specialitate nu exista date precise despre inceputul aplicarii insamantarilor artificiale, se considera, totusi ca prima incercare a fost facuta de catre arabi, in secolul XIV, obtinand un produs de la un armasar valoros, prin prelevarea spermei cu un smoc de par introdus in vaginul unei iepe si extras dupa monta acesteia, si apoi introdus imediat in vaginul altei iepe in calduri.
Date sigure au stabilit ca insamantarile artificiale au fost aplicate inca in secolul XVIII. Astfel se cunoaste faptul ca fiziologul italian Lazzaro Spallanzani in anul 1778, inoculand unei catele sperma recoltata, prin masturbatie, de la un caine a obtinut trei produsi. Experiente asemanatoare, cu rezultate bune au fost efectuate in secolul al XIX-lea de catre Everett, Millais, Albrecht.
Studii aprofundate, bazate pe cercetari experimentale, au fost efectuate pentru prima data de fiziologul rus Ilia Ivanov (1860-1932), considerat pe drept cuvant, fondator al insamantarilor artificiale. Punand bazele teoretice si practice ale insamantarilor artificiale, Ivanov a aplicat, in perioada 1889-1932, aceasta metoda la diferite specii (cabaline, bovine, ovine, porcine), mai intai ca mijloc profilactic pentru prevenirea bolilor infectioase si parazitare transmisibile prin monta, si apoi ca metoda de ameliorare a raselor de animale. La scoala creata de Ivanov s-au format specialisti de prestigiu care au elaborat valorase studii despre tehnologia insamantarilor artificiale, biochimia spermei, perfectionarea aparaturii si instrumentarului.
Insamantarile artificiale au inregistrat o larga raspandire intr-o perioada de timp relativ scurta datorita avantajelor mari pe care le prezinta in ameliorarea animalelor. Astfel, Danemarca, Japonia si Israelul utilizeaza, practic, numai insamantarea artificiala la taurinele pentru lapte si la suine. Metoda are extindere mare in SUA, tarile din Europa si Asia. Importanta insamantarilor artificiale se manifesta sub diferite aspecte: zootehnic, economic, sanitar-veterinar si stiintific.
Gratie cresterii substantiale a eficientei utilizarii materialului seminal, prin aplicarea insamantarilor artificiale este posibila folosirea celor mai valorosi reproducatori masculi, testati dupa descendenta si cu insusiri morfo-productive deosebite, care intensifica progresul genetic-ameliorativ al efectivelor intr-un timp scurt. Astfel, un taur testat poate avea pe durata vietii intre 100.000 si 200.000 produsi, vierul peste 1000 intr-un an, iar un armasar peste 100 manji pe sezon.
La speciile cu un interval mare intre generatii, asocierea biotehnicii insamantarilor artificiale cu conservarea prin congelare a spermei permite crearea unor banci de material seminal, care este unilizat dupa finalizarea la taurii de 6 sau 7 ani a testului de performare dupa prima lactatie normala a fiicelor. In plus, peste 90% din caracterele morfoproductive care au un determinism genetic pot fi ameliorate prin folosirea insamantarilor artificiale.
Prin folosirea unui numar redus de reproducatori in centre specializate de reproductie, cu sperma carora pot sa fie insamantate un numar mare de femele se realizeaza economii insemnate de forta de munca, de furaje, de adaposturi, putand fi intretinuti in conditii foarte bune reproducatorii de mare valoare genetica.
Intretinerea masculilor reproducatori in ferme specializate permite mentinerea lor in conditii optime de sanatate si intretinere, cu o productie seminala de calitate si indemna de boli cu transmitere veneriana (bruceloza, tricomonoza, vibrioza). Garantarea indemnitatii spermei fata de principalele boli infecto-contagioase face posibil schimbul international de gene prin importul exportul de material seminal congelat, fara suportarea inconvenientelor prilejuite de carantina.
Derularea diferitelor etape ale insamantarilor artificiale majoreaza substantial aportul factorului uman la procesul reproducerii, fapt care face necesara intocmirea si pastrarea unor evidente complete reducand prin aceasta pericolul transmiterii prin mostenire a unor boli genetice.
Alte avantaje ale insamantarilor artificiale se refera la reproducerea artificiala a unor specii monogame (vulpile) si obtinerea de hibrizi intre specii, care in mod natural nu se imperecheaza (intre magar si iapa, intre vaca si Iac, intre bizonul european si bizonul american etc.).
Insamantarea artificiala comporta si unele dezavantaje. Ele rezida in urmatoarele:
folosirea reproducatorilor necorespunzatori din punct de vedere genetic are actiune negativa asupra ameliorarii. De aceea, este absolut necesar sa se foloseasca masculi de origine cunoscuta, testati dupa descendenta;
posibilitatea comiterii unor erori in etapele prelucrarii, conservarii, transportului, depistarii caldurilor si insamantarea femelelor de catre persoanele antrenate in procesul de munca.
Prin neglijarea profilaxiei bolilor genetice, insamantarile artificiale pot favoriza diseminarea unor boli, cum ar fi: boala chistica ovariana, sindromul spastic, criptorhidia si defecte de conformatie.
Toate aceste neajunsuri pot fi inlaturate in cazul existentei in reteaua insamantarilor artificiale a unui personal calificat, care sa posede cunostinte de biologia si patologia reproductiei, precum si de ameliorare.
Teoria si practica insamantarilor artificiale la animalele domestice cuprinde urmatoarele compartimente:
- studiul spermei;
- metodele de recoltare a spermei;
- controlul si diluarea spermei;
- metodele de conservare a spermei;
- inocularea spermei sau insamantarea propriu-zisa.
Sperma
Sperma reprezinta un produs complex al aparatului genital mascul constituit din spermatozoizi si plasma seminala.
Plasma seminala este alcatuita din fluidul testicular secretat de canaliculele testiculare, la care se adauga, succesiv, secretia epididimului si a canalelor deferente, Cantitatea cea mai mare de lichid seminal cu rol biologic foarte important este secretata de glandele anexe ale aparatului genital: glandele seminale, prostata si glandele bulbo-uretrale.
Sperma eliminata de un mascul in timpul unui act coital poarta denumirea de ejaculat.
Particularitatile de structura ale organelor genitale si dinamismul actului coital determina variatii atat in volumul ejaculatului, cat si in compozitia lui la masculii de diferite specii. Astfel, volumul ejaculatului la armasar este de 60-80ml, maximum 200ml, la vier respectiv 200-500 si 1000ml, la berbec 1-2 si 3,5ml, la taur 4-5ml si 15 ml, la caine 8-10 si 25ml, la cocos 0,3 si 2ml, la curcan 0,25-0,4 si
la gascan 0,1-1,3ml.
In functie de specie este diferita si concentratia spermei. La animalele de tip vaginal de insamantare naturala concentratia spermiilor este de 5-10 ori mai mare in comparatie cu cea la animalele de tip uterin de insamantare. Asa, intr-un mililitru de sperma se gasesc in mediu: la berbec 2,5-3,5miliarde, la taur 0,8-1,25miliarde, la vier 0,15-0,21miliarde, la armasar 0,1-0,15miliarde, la cocos 2-4miliarde, la curcan 2-4miliarde si la gansac 0,3-1miliard de spermi.
Raportul dintre spermi si plasma seminala este diferit, in dependenta de specie si este in corelatie cu volumul ejaculatului si mai ales cu dezvoltarea glandelor anexe. In sperma, spermii reprezinta 36% - la berbec, 14% - la taur, 7% - la vier si numai 1,75% - la armasar.
Compozitia chimica a spermei
Din punct de vedere al compozitiei chimice, sperma face parte din cele mai complicate lichide ale organismului. Apa constituie circa 90-98% din masa spermei, iar 2-10% revine substantei uscate, dintre care 60% sunt proteine. Constituentii principali ai spermei sunt proteinele si lipidele. In compozitia proteinelor spermei sunt proteinele si lipidele. In compozitia proteinelor intra aminoacizi care contin sulf. Din lipidele spermatice, intr-o cantitate mai mare se contine lecitina, bogata in fosfor. In 100ml sperma de berbec se contin pana la 355mg de fosfor, la taur 82mg, la vier 66mg si la armasar 19mg. El are un rol important in procesele biochimice ce se produc in spermi.
In sperma se contin elemente minerale. In forma combinata sau ca electroliti, dintre care e de mentionat: Sodiul, potasiul, calciul, magneziul, fosforul, zincul, clorurile, fosfatii etc. Zincul joaca un rol important in procesul fecundatiei, stimuland in acelasi timp actiunea hormonilor androgeni.
Constituentii organici din sperma au rol deosebit in biologia spermilor, concretizat prin: asigurarea substratului energetic necesar metabolismului spermilor; actiune protectoare asupra gametilor, prin neutralizarea efectului daunator al unor constituenti anorganici din sperma; prevenirea aglutinarii spermilor etc. Dintre substantele organice, o mare importanta prezinta: fructoza, acidul citric, inozitolul, fosforil-colina si fosforil-gliceril-colina.
Fructoza este principalul glucid din sperma. Ea a fost depistata pentru data in sperma de taur; ulterior s-a descoperit si in sperma altor specii. Continutul de fructoza a spermei este, la 100ml, in medie de 540mg la taur, 247mg la berbec, 15mg la armasar, 12mg la vier. Secretatq yn cea mai mare parte de glandele seminale, fructoza constituie sursa principala de energie pentru spermi. Secretia fructozei este favorizata de testosteron, iar sinteza ei este conditionata de declansarea unor mecanisme hormonale. Exista o corelatie semnificativa intre cantitatea de fructoza din sperma si procentul de fecunditate obtinut. Determinarea indicelui de fructoliza constituie o metoda eficace pentru aprecierea calitatii spermei. Dintre alte substante de natura glucidica, in sperma se gasesc: glucoza, galactoza, arabinoza, riboza si ribuloza.
In afara de fructoza si de celelalte monozaharide sperma contine cantitati insemnate de sorbitol, secretat de glandele seminale. Sorbitolul serveste, de asemenea, ca sursa energetica pentru spermi, gasindu-se in cantitati care variaza in limite foarte mari in sperma diferitelor specii: la berbec 26-120mg/100ml, la taur 10-136mg/100ml, la vier 6-18mg/100ml, la armasar 20-60mg/100ml sperma.
Acidul citric este unul din constituentii caracteristici ai spermei, care indeplineste multiple roluri, cum sunt: activator al fosfatazei alcaline, absolut necesara in anumite faze ale glicolizei anaerobe; impreuna cu sodiul si potasiul, acidul citric contribuie la realizarea presiunii osmotice a lichidului spermatic. Ca si fructoza, este secretat in deosebi de glandele seminale, sub influenta testosteronului. Sarurile acidului citric (citratii) sunt elemente ale sistemului-tampon al spermei, de aceea adausul de citrat de sodiu in materialul seminal prelungeste termenul de viabilitate a spermilor. Sperma diferitelor specii contine, in medie, urmatoarele cantitati de acid citric la 100ml sperma: la taur 720mg, la vier 130mg, la berbec 120mg, la armasar 26mg. Starea de intretinere a animalului influenteaza continutul de acid citric din sperma influenteaza continutul de acid citric din sperma, ca si de celelalte substante reducatoare.
Inozitolul s-a descoperit initial in sperma de vier, fiind secretat de glandele seminale, avand o asemanare de structura cu glucoza si fructoza, face sa se presupuna ca ar juca rolul de intermediar chimic intre glucide si hormonii androgeni. Continutul de inozitol, la 100 ml sperma este: la vier 605-702mg, la taur 63,4mg, la berbec 40mg, la armasar 37,5mg.
Fosforil-colina si gliceril-fosforil-colina constituie continutul total al fosforului existent in plasma seminala. Gliceril-fosforil-colina este secretata, in principal, de epididim si se gaseste in cantitate destul de mare in sperma tuturor speciilor. In sperma, gliceril-fosforil-colina se gaseste ca atare, dar ea este descompusa in elemente mai simple (colina, fosfoglicerol, glicerol liber) sub actiunea enzimelor secretate de aparatul genital femel; din aceste considerente, gliceril-fosforil-colina constituie o sursa de energie pentru spermi dupa depunerea lor in organele genitale femele.
Prin determinari chimice, s-a constatat prezenta in sperma a vitaminelor A,C,D, a vitaminelor din complexul B, a vitaminei PP. Dintre acestea vitamina C este indispensabila viabilitatii spermilor, lipsa ei determinand cresterea procentului de infecunditate. Cantitatea de acid ascorbic in sperma este cu mult mai mare decat in sange (4-14mg% in sperma fata de 0,2-0,4mg% in sange). In 100g testicul se gasesc urmatoarele cantitati de vitamina C: la taur 29,39mg, la armasar 46mg, la iepure 14mg.
Sperma contine hormoni steroizi elaborati de testicul. In sperma tuturor masculilor se gasesc hormoni androgeni, si in cantitate mai mica hormoni estrogeni, cu exceptia spermei de armasar, unde estrogenii sunt in cantitate mai mare.
Lichidul seminal contine si Prostaglandina F2alfa in concentratii care nu depasesc 100mg/ml si care, prin actiunea ocitocica asupra miometrului, favorizeaza transportul spermilor in caile genitale femele.
Atat lichidul spermatic, cat si spermii contin numeroase enzime cu importanta deosebita, mai ales pentru activitatile vitale ale celulelor seminale. Din acestea fac parte: catalaza, fosfatazele, mucinaza, tripsina, hialuronidaza etc.
Fosfatazele sunt enzime cu rol important in metabolismul glucidelor. Activitatea fosfatazica este mai intensa la masculii care beneficiaza de un regim rational de hranire, ingrijire si exploatare, in timp ce la animalele subalimentate, extenuate etc. activitatea fosfatazelor este mai redusa, desi concentratia spermei variaza in limite normale. Fosfataza acida este secretata in cea mai mare parte de glanda prostata, fiind ca si fructoza,
un indiciu al activitatii androgene. Fosfataza alcalina, secretata indeosebi de glandele seminale, intervine in procesul de hidroliza a fructozei.
Mucinaza este o enzima secretata de glandele anexe ale aparatului genital, cu rol de a lichefia mucusul cervical care, in ultimele ore ale caldurilor, este mai vascos, constituind un mediu nefavorabil pentru inaintarea spermilor depusi in conductul genital.
Tripsina este o enzima secretata de glandele anexe, cu actiune mucolitica asupra gelului periovocitar. Se caseste in sperma pasarilor domestice (cu exceptia gansacului), iar la animalele domestice este prezenta numai in sperma de caine. Activitatea tripsinei este asemanatoare hialurinidazei.
Hialuronidaza se formeaza in epiteliul seminifer al testiculului la animalul adult si se gaseste in spermi, lipsind in plasma. Cercetarile efectuate au confirmat ipoteza ca aceasta enzima se afla mai ales in capul spermatozoidului. Hialuronidaza faciliteaza procesul patrunderii spermatozoidului in ovul prin dislocarea celulelor foliculare care formeaza coroana radiata; pentru denudarea ovulului de celulele foliculare este necesar un numar foarte mare de spermi care sa elibereze o cantitate crescuta de hialuronidaza.
Cunoasterea compozitiei chimice a spermei contribuie mult la pregatirea diluantilor care permit mentinerea si prelungirea viabilitatii spermilor in produsul conservat.
Morfologia spermului
Spre deosebire de celelalte celule din organismul animal, spermii sunt celule flagelate, avand atat potenalitate eriditara paterna, cat si proprietatea de a se misca.
Pentru prima data spermii au fost observati in anul 1677 de catre studentul Hamm din Leida, in sperma de om, iar doi ani mai tarziu gametii au fost observati in sperma animalelor, de catre Leuwenhoech.
Celula spermatica la animalele se deosebeste de ovul ca marime, forma si mobilitate. Lungimea spermului este de aproximativ de doua ori mai mica decat diametrul ovulului, iar volumul gametului mascul este de circa 60000 ori mai mic decat cel al gametului femel. Marimea spermilor variaza in limita de 50-80microni. Astfel, la taur si berbec lungimea spermului este de 75-80microni, la tap 60-65microni, la armasar 50-60microni si la vier 50-55microni.
Studiul morfologic al spermilor a fost posibil datorita coloratiilor vitale, tehnicilor biochimice si, indeosebi microscopiei electronice.
Sub aspect morfologic spermul este format din: cap, gat, piesa intermediara, piesa principala si piesa terminala. Cele trei piese (intermediara, principala si terminala) alcatuiesc la un loc flagelul sau coada spermului.
Capul spermului la mamifere este ovoid, alungit, aplatizat si usor convex, cu grosimea maxima la baza si ingustat la varf, avand lungimea si latimea de 8-10 microni si respectiv 4-4,5microni la taur, berbec si vier, 5-7 si respectiv 2,7-4 microni la armasar, caine si cotoi; grosimea spermilor la toate speciile este de 0,1-0,15 microni.
Din punct de vedere al structurilor chimice, capul spermului este format, in special, din nucleoproteide si cantitati mici de proteine libere, lipide si saruri. Nucleoproteidele contin acid dezoxiribonucleic (AND) si o proteina simpla, care, in cazul mamiferelor este o histona, iar in cazul pasarilor o protamina. Histonele sunt reprezentate de circa 18 aminoacizi, dintre care arginina constituie aproximativ 25%. AND-ul reprezinta circa 55% din substanta uscata a capului spermului, iar impreuna cu histonele 80-83%. In afara de nucleoproteide capul spermului contine si lipoproteine (17-20%), care sunt concentrate in special, in acrozom.
In componenta capului intra mai multe formatiuni: nucleul, acrozomul, perforatorul, capisonul sau furoul postnuclear, protuberantele bazale, fosa de implantatie si membrana celulara.
Nucleul constituie partea principala a capului spermului. Cromatina nucleara contine acidul dezoxiribonucleic (43%), care reprezinta depozitul codificat al caracterelor ereditare, printre care figureaza si cele de sex.
Partea anterioara a membranei nucleare constituie membrana interna a acrozomului si formeaza corpul acrozomului.
Aproximativ 60% din suprafata nucleului anterior este acoperit de capisonul acrozomului, care are un perete dublu de 0,1 micorni grosime si incorporeaza substanta acrozomala, corpusculii, corpul si vacuolele acrozomale. Restul de 40% din nucleu si membrana nucleara, de la zona ecuatoriala spre baza capului este invelit de furoul nuclear. Prin forma sa, acrozomul constituie la conturarea profilului caracteristic al extremitatii anterioare a capului spermului, pentru fiecare specie in parte.
Perforatorul este o formatiune densa situata intre membrana nucleara si acrozom. I se atribuie rol in perforarea membranei ovulare in timpul fecundatiei.
Protuberantele bazale sunt niste formatiuni semicirculare sau sferice asezate in zona posterioara a capului, in jurul fosei de implantatie, respectiv in jurul insertiei gatului spermului.
Fosa de implantatie este o infundare hemisferica a partii posterioare a nucleului, in care se gaseste implantata extremitatea apicala a filamentului axial al cozii spermului.
Membrana multistrat celulara acopera complet capul, corpul si coada spermului, membrana externa a acrozomului putandu-se detasa spontan in coada epididimului la masculi cu absenta sexuala indelungata; prin ruperea membranei celulare si a membranei externe a invelisului acrozomului in zona ecuatoriala se elibereaza hialuronidaza necesara penetrarii ovulei.
Gatul reprezinta piesa de legatura dintre capul si coada spermului. Este o formatiune dintre capul si coada spermului. este o formatiune foarte scurta dispusa intre centriolul proximal si jumatatea anterioara a centriolului distal. Teaca mitocondriala de 0,1 microni isi afla originea in granulele bazale ale capului, care genereaza o structura mitocondriala dublu spiralata in sensul acelor de ceasornic, care se continua in piesa intermediara pana la inelul terminal Jensen.
In structura piesei intermediare, cu lungimea de 10-15 microni, intra fibrele filamentului axial care sunt dispuse astfel: 2 fibrile centrale, 9 fibrile subtiri care constituie cercul intern si 9 fibrile groase formand cercul extern. Filamentul axial este imbracat de o camasa mitocondriala, dispusa sub forma unui filament spiralat dublu. La exterior se gaseste o membrana bogata in lipide. Aceasta provine din protoplasma celulara, in special din resturile aparatului Golgi, grupate initial la nivelul gatului. Treptat protoplasma se distribuie de-a lungul piesei intermediare; acest proces are loc in timpul tranzitului epididimar si constituie unul din fenomenele importante ale maturarii spermului. In cazul cand nu se produce acesta disperare protoplasma grupata la nivelul gatului sau piesei intermediare, constituie picatura protoplasmatica. Prezenta picaturii protoplasmatice este un indiciu al imaturitatii spermului. Piesa intermediara este constituita in cea mai mare parte din substante lipoproteice. In ea se gasesc grupate majoritatea
enzimelor spermului. Piesa intermediara furnizeaza energia necesara proceselor metabolice din spirala mitocondriala.
Piesa principala sau coada propriu-zisa (lunga de 35-45 microni si groasa de 0,4-0,8 microni) este delimitata de inelul lui Jensen, situat la jumatatea externa a centriolului distal, si distal de piesa terminala.
Fibrele din coada spermului, repartizate tot dupa formula 2+9+9 sunt acoperite de un invelis fibrilar spiralat alcatuit dintr-o pereche helicoidala cu mai mult de 400 de infasurari.
Piesa terminala are 3-4 microni lungime si este constituita din portiunea terminala a fibrelor acoperite cu membrana celulara si din care lipseste invelisul spiralat fibrilar al cozii spermului.
Coada spermului contine lipoproteine, proteine simple si lipide (circa 23%). In compozitia lipidelor intra fosfolipide (73,3%), colesterin (14,5%), gliceride (9,6%) si ceara (2,6%). Dintre substantele minerale cele mai importante sunt fosforul, care ocupa 2,7% din substanta uscata a spermului, sodiul, potasiul, calciul, magneziul si sulful.
Miscarea, fenomenul fiziologic caracteristic spermului, este rezultatul contractilitatii fibrelor din filamentul axial. Rolul cel mai important il au fibrele din cercul extern. Se sustine, ca punctul de plecare al contractilitatii se afla in granulele bazale de la nivelul gatului. Energia este furnizata de moleculele mici, care se distrug in procesul de contractilitate si sunt refacute de mitocondriile filamentului axial.
Proprietatile biologice ale spermei
Reusita insamantarilor artificiale este legata de viabilitatea si capacitatea fecundanta a spermei, care, la randul sau, este asigurata de proprietatile biologice ale materialului seminal. Principalele caracteristici biologice ale spermei sunt: mobilitatea aglutinarea si metabolismul spermilor.
Mobilitatea reprezinta una din caracteristicile principale ale spermilor, prin care acestia se deosebesc de celelalte celule ale organismului. Mobilitatea reprezinta un factor indispensabil viabilitatii spermilor.
Mobilitatea si viabilitatea spermilor necesita utilizarea energiei chimice si transformarea ei in energie biologica. Miscarea spermului in baza energiei biologice, se datoreaza portiunii sale terminale, care are o structura similara ciliatelor si flagelatelor. Miscarea gametilor este determinata de contractiile cozii (flagelului) si de rotirea spermului in jurul axei sale longitudinale. Prin contractiile cozii se asigura miscarea de avansare, iar capul, prin forma sa usor exavata (convexa) determina rotirea in jurul axei sale longitudinale. In felul acesta, spermul executa miscarea de sfredelire si inaintare.
Spermii pot realiza trei feluri de miscari:
de inaintare sau rectiline
circulara sau in manej
de pendulare sau vibratoare
Pentru mamifere si pasari miscarea de inaintare este considerata normala, pe cand miscarile circulara si vibratoare sunt anormale.
La aprecierea spermei se tine seama indeosebi de mobilitatea spermilor determinata de viteza cu care acestia inainteaza in campul microscopic, precum si de procentul de spermi capabili sa execute aceasta miscare.
Viteza de inaintare a spermiilor variaza in functie de specie, de intervalul de timp cand se examineaza sperma dupa recoltare, de pH-ul spermei de temperatura mediului ambiant etc. pe specii, viteza medie de inaintare pe minut este urmatoarea: la armasar 5,22 mm, la taur 4,02 mm, la berbec 3 mm, la caine 2,08 mm. Aceste date sunt posibile la un pH al spermei caracteristic spermei si la temperatura obisnuita a organismului animal (37-38C).
Aglutinarea spermilor consta in alipirea sau incleierea acestora, sub forma de rozeta sau dezordonata ca urmare a diminuarii sau pierderii totale a sarcinii electrice negative. Aglutinarea este reversibila, in cazul cand spermii se reunesc in forma de rozeta, alipindu-se numai de capul, iar mobilitatea cozii este pastrata si ireversibila, cand gametii se alipesc de toata suprafata celulara si raman imobilizati (aglutinare dezordonata sau totala).
Scaderea sau absenta sarcinii electrice negative are loc la aparitia in sperma a particulelor incarcate cu sarcina electrica pozitiva. Aglutinarea spermilor se produce mai ales la cresterea concentratiei ionilor de hidrogen ca urmare a acumularii in mediu a acidului lactic. Astfel, intr-un mediu cu aciditate scazuta (pH 5-6,4) spermii se aduna sub forma de rozeta, iar cand aciditatea este mai mare se produce aglutinarea dezordonata (totala) a spermilor si acestea nu mai fac miscari. Aglutinarea spermilor apare usor in prezenta ionilor metalelor polivalente, precum si sub actiunea aglutininelor spermatice, prezente in materialul seminal si in vaginul femelei. Formarea aglutininelor spermatice este reactia organismului femel la patrunderea parenterala a proteinelor spermatice. Prin urmare, la femelele tinere, nulipare aglutininele lipsesc sau sunt intr-o cantitate mica, pe cand la femelele insamantate si mai ales la cele multipare aglutininele sunt in cantitati mari. Posibilitatea aglutinarii spermilor trebuie luata in considerare si la utilizarea diluantilor lapte-ou sau la adaugarea in diluanti a plasmei sanguine.
Aglutinarea spermilor poate fi prevenita prin reactia de antiaglutinare. In conditii naturale, in conductul genital femel aglutinarea spermilor este prevenita de antiaglutininele, care se contin in lichidul folicular al ovarului si in sperma masculului (in secretia prostatica). Datorita acestor particularitati aglutinarea spermilor la animalele sanatoase se inregistreaza rar.
Metabolismul
Reprezinta procesul biologic fundamental prin care se asigura energia necesara mobilitatii si viabilitatii spermilor. Substantele energetice se gasesc in spermi sau in plasma seminala, ceea ce demonstreaza existenta a doua surse energetice. Astfel, s-a demonstrat ca produsele metabolice se produc atat la nivelul spermilor, cat si in plasma seminala. Spermii pot utiliza energia chimica necesara mobilitatii si viabilitatii in mediul anaerob, dar si in cel aerob.
Metabolismul in mediul aerob. La baza metabolismului aerob sta mecanismul glicolitic. El se caracterizeaza prin activitate respiratorie intensa insotita de diminuarea progresiva a fructozei si aparitia in sperma a acidului lactic. In mediul aerob spermii folosesc ca substrat energetic glucidele si in primul rand, fructoza. Ca rezultat al metabolismului apare acidul lactic. O parte din fructoza este oxidata pana la stadiul de CO2 si H2O. Rezulta ca in conditii de aerobioza spermii manifesta si activitate respiratorie (consum de oxigen), a carei intensitate depinde in mare masura de concentratia spermei. Astfel, volumul de oxigen (mm3) consumat in decurs de o ora la temperatura de 20C de catre 100 milioane de spermi variaza in functie de specie:
La taur 3,4
La berbec 8,4
La armasar 4,3
La vier 7,2
Coborarea temperaturii spermei pana la 10C reduce intensitatea activitatii respiratorii de 2 ori. La temperatura de 0C activitatea respiratorie a spermilor se manifesta foarte
slab. Cresterea aciditatii mediului inhiba respiratia, iar alcalinizarea mediului o intensifica.
Spermii usor oxideaza si sorbitolul, secretat de glandele seminale. Acesta serveste, de asemenea, ca sursa energetica pentru spermi. In anumite cantitati sorbitolul in spermi se formeaza din fructoza si glucoza. Deoarece fructoza se contine in cantitati mai mari in sperma rumegatoarelor si cantitatea de sorbitol este mai mare in sperma acestor reproducatori: la taur 10-136 mg%, la berbec 26-120 mg%, la vier 6-18 mg% si la armasar 20-60 mg%.
Activitatea respiratorie la spermi se produce datorita enzimelor in special sub influenta citocromoxidazei. In prezent in sperma a fost descoperit intregul complex de fermenti oxidanti. Cantitatea enzimelor din sperma variaza in functie de specie: cantitatea enzimelor din sperma de armasar si vier este de cateva ori mai mare decat din sperma rumegatoarelor.
De obicei, in procesul de metabolism, spermii folosesc substantele energetice (zaharurile) care se gasesc in plasma seminala; in cazul epuizarii rezervelor din sperma, gametii folosesc fosfolipidele care constituie principala sursa de energie intracelulara. Mai mult se utilizeaza fosfolipidele din sperma berbecului, probabil de aceea ca in sperma acestuia rezervele de zahar se epuizeaza in 3-6 ore.
Etapele mecanismului fosfolipidic decurg dupa urmatoarea schema generala:
- degradarea hidrolitica a fosfolipidelor;
- oxidarea acizilor grasi.
Acest tip de metabolism in care se folosesc numai substante energetice intracelulare, denumit si metabolism endogen, nu este insotit de formarea acidului lactic.
Spermii sunt celule care fac parte din anaerobii facultativi, adica gametii se pot misca atat in conditii de aerobioza, cat si in conditii de anaerobioza.
In sperma masculilor de tip vaginal de insamantare naturala (taur, berbec) se contin cantitati importante de zaharuri (pana la 1500 mg%), pe cand in sperma reproducatorilor de tip uterin de monta naturala se evidentiaza numai urme de zahar, de aceea spermii la aceste specii nu sunt capabili, sau manifesta o capacitate slaba de glicoliza.
Metabolismul in mediul anaerob. In conditii de anaerobioza, substratul energetic al spermilor este preluat numai din mediul ambiant, adica din plasma seminala. Ca si in mediul aerob, spermii folosesc ca substrat energetic monozaharidele: fructoza, glucoza si manoza, rolul cel mai important avandu-l fructoza. Intre glicoliza aeroba si anaeroba exista urmatoarea deosebire esentiala: in glicoliza aeroba o parte din acidul lactic rezultat prin descompunerea monozaharidului este oxidata mai departe pana la obtinerea de H2O si CO2, constituind prin aceasta o sursa de energie suplimentara, care duce la scaderea consumului de monozaharide; in glicoliza anaeroba acidul lactic, care constituie produsul final al glicolizei, nu mai sufera in continuare procesul de oxidare.
In sperma animalelor domestice, eliberarea de energie se face pe baza proceselor oxidative si glicolitice. La taur, berbec si tap, fiindca sperma este bogata in glucide si saraca in electroliti, au loc ambele procese (de intensitate egala). La armasar, vier si caine, specii la care sperma este saraca in glucide si bogata in electroliti, predomina procesele oxidative.
Intensitatea mecanismului glucolitic este mai mare la un pH de 7,6; in cazul acidularii mediului pana la pH 6,4 sau la alcalinizarea acestuia procesul de glicoliza slabeste.
Principalul glucid din sperma este fructoza. Secretata in cea mai mare parte de glandele seminale ea constituie sursa principala de energie pentru spermi. De aceea, in spermii, care se gasesc in canalele si epididimul testicular procesul de fructoliza nu are loc.
La adaugarea in sperma a glucozei coeficientul de respiratie creste, ceea ce denota intensificarea utilizarii zaharului de catre spermi. Spermul este o celula cu permeabilitate ridicata si permite trecerea din plasma a zaharului, de aceea includerea in compozitia mediilor de dilutie a zaharurilor prelungeste viabilitatea gametilor, prevenind totodata epuizarea rezervelor energetice proprii. Prin membrana celulara a spermului usor trece glucoza sau fructoza, mai greu trec dizaharidele si este impermebila pentru zaharuri fosforilate.
Din problemele complicate ale metabolismului spermilor, pentru aplicarea practica a insamantarilor artificiale este important ca gametii mamiferelor in mediul ambiant sunt capabili sa consume oxigen si glucoza, iar in cazul prezentei zaharului acestea pot trai si se misca si fara oxigen. Astfel, in conditii de anaerobioza spermii traiesc mai mult decat in prezenta oxigenului. Pe aceasta capacitate a spermilor se bazeaza metoda de pastrare a spermei sub un strat de ulei de vazelina, care limiteaza aeratia, iar prin urmare si procesele de oxidare.
Odata cu acumularea acidului lactic spermii trec intr-o stare de anabioza; la alcalinizarea mediului si ridicarea temperaturii mobilitatea gametilor se restabileste. Anabioza acida poate fi folosita la conservarea spermei. Trecerea spermilor in stari de anabioza permite marirea termenului de pastrare a spermei in afara organismului pana la cateva zile.
Prin incalzire sau alcalinizarea mediului spermii se scot din starea de anabioza.
Dupa cum am mentionat mai sus, una din caracteristicile principale ale spermilor este mobilitatea, adica capacitatea de a se misca activ pe baza energiei provenita din mecanismul glicolitic si activitatea respiratorie. Pentru a se misca, spermii necesita acid adenozin-trifosforic (ATP). Sperma taurilor fertili contine 7-11 mg% de ATP. Scaderea nivelului de ATP pana la 3 mg% reduce fecunditatea spermilor. Prin procesele de fructoliza are loc transformarea fructozei ce duce la aparitia unei importante cantitati de energie chimica. Aceasta se acumuleaza sub forma de ATP, care ulterior, prin desfacerea legaturilor macroergice, furnizeaza energie pentru contractarea cozii spermului. In coada spermului a fost pusa in evidenta spermozina, analog al actomiozinei din muschi. Sub actiunea spermozinei, care are proprietati enzimatice se desfac legaturile macroergice ale ATP, din care apar acidul adenozin-difosforic si acidul fosforic; in rezultatul acestui proces spermii sunt asigurati cu energie. Activitatea enzimatica a spermozinei este optima la nivelul pH-ului de 8,3, de aceea, alcalinizarea spermei intensifica mobilitatea spermilor. Adaosul de ATP in sperma nu modifica mobilitatea spermilor deoarece membrana celulei spermatice nu lasa sa treaca acidul adenozin-trifosforic. Glucoza, adaugata la sperma, amelioreaza procesul de glicoliza, iar prin urmare, si activitatea respiratorie a spermilor, mentinandu-se astfel mobilitatea lor.
Raportul dintre intensitatea proceselor de glicoliza si activitatea respiratorie a spermilor la animalele domestice determina doua tipuri de sperma:
- Sperma care contine cantitati mai mari de zaharuri si slab asigurata cu enzime cito-respiratorii. Spermii sunt capabili de glicoliza si activitate respiratorie in
masuri egale. Asa tip de spermi este caracteristic pentru tauri, berbeci si tapi;
- Sperma care contine doar urme de zahar, in schimb este bine asigurata cu fermenti cito-respiratori. Predomina procesele de activitate respiratorie; datorita continutului redus de zaharuri se cheltuie in scopuri energetice, cu preponderenta lipidele. Este caracteristica armasarilor, vierului si cainelui.
Actiunea asupra spermilor a factorilor de mediu
Deoarece o mare varietate de factori fizico-chimici si biologici afecteaza grav viabilitatea spermilor, la prelevare si prelucrarea materialului seminal trebuie sa se cunoasca actiunea asupra gametilor a diferitor factori de mediu, cum ar fi: temperatura, lumina, presiunea osmotica, reactia mediului, flora bacteriana etc.
Temperatura. Viabilitatea si mobilitatea optima a spermiilor se mentine o anumita perioada de timp la temperatura fiziologica, de 37-38C. Ridicarea temperaturii pana la 40C asigura activizarea mobilitatii gametilor, insa brusc se reduce termenul de viabilitate al spermilor. La temperatura de 45C gametii mor datorita coagularii proteinelor spermatice.
Coborarea treptata a temperaturii reduce activitatea cinetica a celulelor spermatice, deoarece are loc inhibarea (diminuarea) proceselor de respiratie si glicoliza. La temperatura de 15C miscarea spermiilor devine vibratorie, iar dupa racirea pana la +5C miscarea gametilor inceteaza apare anabioza termica a spermiilor. Exista o relatie invers proportionala intre temperatura si termenul de pastrare a viabilitatii spermiilor. Racirea spermei intr-un interval de timp scurt, precum si trecerea brusca de la temperaturi ridicate la temperaturi coborate provoaca la spermi socul termic (frigorific), exprimat prin pierderea capacitatii fecundative de catre gameti, aparitia formelor teratologice de spermi si chiar moartea acestora.
Exista mai multe teorii si ipoteze referitoare la producerea socului termic, insa nici una nu elucideaza complet mecanismul aparitiei acestuia. Se considera ca un rol important in acest sens il au procesele de osmoza si difuzie din sperma. Cu cat aceste procese decurg mai lent, cu atat manifestarile socului sunt mai atenuate.
Socul termic se manifesta deja la temperatura de +25-20C, insa spermii sunt mai sensibili fata de acest fenoment la racirea spermei proaspat recoltata mai jos de +18C. De aceea, in sala de recoltari si in laboratorul unde se lucreaza cu sperma, temperatura nu trebuie sa fie sub limita de +18C.
Posibilitatea aparitiei socului termic trebuie luata in seama mai ales la prelucrarea spermei de taur si berbec, care datorita volumului mic al ejaculatului, se raceste mai repede.
In practica insamantarilor artificiale, pentru atenuarea socului termic se foloseste galbenusul de ou de gaina. Lecitina, continuta in galbenus, se absoarbe la suprafata gametilor si formeaza o pelicula, care protejeaza membrana celulara a spermiului si il face sa reziste la actiunea socanta a frigului. Alta metoda de prevenire a socului termic este coborarea treptata a temperaturii pana la +4-2C, care face posibila adaptarea spermiilor la regimul de temperatura dat.
Punerea spermiilor in conditii de anabioza, prin crearea unor temperaturi scazute, sta la baza conservarii materialului seminal prin refrigerare sau congelare. Dupa reanimare, prin ridicarea temperaturii, gametii isi restabilesc mobilitatea si capacitatea fecundanta.
Lumina. Razele solare directe omoara spermii in timp de 20-40 minute. Lumina difuza nu influenteaza viabilitatea gametilor. Prin urmare, la prelevarea si procesarea materialului seminal se evita actiunea asupra ejaculatelor, a razelor solare directe.
Reactia mediului. Este proprietatea fizico-chimica a spermei care reprezinta gradul de aciditate sau concentratia ei in ioni de hidrogen. Intre pH-ul spermei, concentratie si metabolism exista o stransa corelatie. Astfel in sperma deasa de berbec si taur pH-ul are tendinta de aciditate (6,6-6,9), ca rezultat al metabolismului cumulat in acid lactic al spermiilor, in timp ce la sperma rara de armasar si vier pH-ul este usor alcalin (7,0-7,9), din cauza numarului redus de gameti care elibereaza mai putin acid lactic.
Glucoza este considerata ca sursa principala de energie a spermiilor atat in mediul aerob cat si in cel anaerob; la sperma cu o concentratie ridicata in fructoza se constata diminuarea intr-un timp foarte scurt al pH-ului dat de acumularea acidului lactic: la valoarea pH-ului de 6,3-6,4 apare anabioza acida a spermiilor. Acest principiu este pus la baza conservarii spermiilor. Acest principiu este pus la baza conservarii spermei la temperatura camerei (+16-18C) si in medii usor acide (prin barbotarea mediilor cu CO2).
Cresterea in continuare a aciditatii (pH<6,2) datorita acumularii ionilor de hidrogen determina moartea spermiilor prin distrugerea tegumetnului lipoproteic, disparitia sarcinii electrice negative si aglutinarea acestora.
Deplasarea pH-ului in sensul alcalinizarii, initial activizeaza mobilitatea gametilor, iar mai tarziu acestea mor.
Carbonatii, fosfatii si citratii sunt elementele care formeaza sistemul tampon al spermei, datorita caruia gametii sunt capabili sa reziste o anumita perioada de timp la modificarile pH-ului.
Presiunea osmotica. Presiunea osmotica a spermei este constanta si se apropie de cea a sangelui. Plasma seminala este izotonica cu aceea a spermiului, intrucat presiunea osmotica a ei este egala cu presiunea osmotica din interiorul gametului.
Spermii sunt foarte sensibili fata de modificarile presiunii osmotice, adica fata de concentratiile substantelor din lichidul in care se gasesc. De aceea, este necesar sa se tina seama la stabilirea mediilor de dilutie, intrucat modificarea acestora spre hipotonie sau spre hipertonie, fata de presiunea osmotica a plasmei seminale, duce la micsorarea viabilitatii si la moartea spermiilor.
Indiferent de situatie, se impune ca diluantii pentru conservarea spermei sa fie izotonici cu spermii si ca acestea sa nu vina in contact cu apa.
Pentru sperma sunt izotonice solutiile de clorura de sodiu de 1%, bicarbonat de sodiu de 1%, citratul de sodiu de 3%, glucoza de 6,4% etc.
Flora microbiana. Exista o corelatie directa intre gradul de contaminare a spermei cu microbi si fungi, calitatea materialului seminal si fecunditatea (rata conceptiei) la animale. In conditii naturale, la reproducatorii sanatosi, in tubii seminiferi, canalul epididimar, canalul deferent si portiunea incipienta a uretrei microorganismele lipsesc. Insa, datorita contactului pe care sperma o are, in timpul ejacularii cu diferite segmente ale aparatului urogenital sau cu diferite aparate si instrumente in timpul examinarii si prelucrarii, la care se poate adauga influenta atmosferei salilor de recoltare, este imposibil de a se obtine un material seminal steril.
Stabilirea celor mai importante locuri la nivelul carora sperma poate fi poluata microbian creeaza posibilitati reale pentru limitarea infectarii materialului seminal cu germeni
patogeni sau conditionat patogeni. Aceasta actiune, la care se adauga si aseptizarea realizata prin diferite antibiotice si sulfamide ce se introduc in diluantii pentru sperma, are repercusiuni directe asupra pastrarii viabilitatii spermiilor in conditiile conservarii indelungate.
In general, sursele de contaminare ale spermei pot fi externe si interne.
Mediul inconjurator, in care se efectueaza recoltarea si prelucrarea spermei, reprezinta una din cele mai importante surse de contaminare. Cele mai frecvente surse externe sunt: atmosfera din adaposturile reproducatorilor, salile de recoltare si laboratoarele, precum si instrumentele cu care se recolteaza si se efectueaza examinarea si prelucrarea spermei.
Numarul de germeni din adaposturile pentru reproducatori variaza mult, in functie de o serie de factori: curenti de aer, miscarea animalelor, umiditate, felul asternului. In general, numarul de microorganisme din adaposturile de taurine este intre 120 si 2500/m3 de arer. In conditii de igiena necorespunzatoare numarul microbilor atinge 1,6milioane/m3.
Sursele interne de contaminare a materialului seminal isi au originea mai ales la nivelul organelor aparatului genital. Astfel, flora bacteriana nepatogena si patogena, specifica si nespecifica din sperma reflecta gradul de contaminare a aparatului genital.
Caile de contaminare a organelor genitale si deci a spermei pot fi:
calea hematogena principala in contaminarea cu leptospire sau cu Brucella;
calea canaliculara principala cale de contaminare a glandelor anexe, a epididimului si uneori chiar a testiculelor.
Furoul poate fi sursa importanta de infectie ascendenta, mai ales la vier, datorita particularitatilor anatomice ale acestuia.
Dintre germenii nepatogeni in sperma se identifica Streptococi, diplococi, stafilococi etc. Daca rezistenta animalului scade, germenii pot deveni patogeni.
Germenii patogeni nespecifici din sperma sunt E. coli, Corynebacterium piogenes, Pseudomonas, Stafilococus piogenes, germenii din genul Proteus. Germenii din genul Proteus, E. coli si Pseudomonas, in asociatie cu stafilococul piogen, determina o proportie ridicata de anomalii morfologice si scaderea capacitatii fecundante a spermei; pe langa importante modificari enzimatice, acestea pot infecta si femelele, prin insamantari artificiale.
Germenii din flora bacteriana specifica prezinta un tropism particular pentru aparatul genital mascul, in aceasta grupa fiind incadrati Brucella abortus, Vibrio foetus, Trichomonas foetus, Listeria monocytogenes, uneori si Mycobacterium tuberculosis. Insamantarea femelelor cu astfel de sperma contaminata conduce la aparitia infectiilor genitale.
Deseori in sperma sunt descoperiti fungi patogeni (Candida albicans, Aspergillus, Apsidia, Mucor etc.) care favorizeaza aparitia endometritelor, iar in cazul instalarii gestatiei pot provoca moartea produsilor conceptionali.
Actiunea substantelor chimice. Majoritatea substantelor chimice sunt toxice pentru spermi. Dintre substantele neorganice mai toxice sunt sarurile si oxizii metalelor grele (mercur, plumb) care blocheaza sistemele enzimatice ale gametilor. Sunt periculosi pentru spermi de asemenea si oxizii zincului, aluminiului, ferului, cuprului etc., de aceea in practica insamantarilor artificiale se folosesc instrumente nichelate sau confectionate din sticla si material plastic, iar sticlaria din sticla neutra.
Vaporii de creolina, lizol, terebentina, eter, xeroform, iodoform s. a. au o actiune nociva asupra spermiilor chiar de la distanta. Trebuie de luat in seama, de asemenea, actiunea nefavorabila asupra spermiilor a fumului de tutun, a parfumului, precum si a mirosului de ceapa si usturoi.
O actiune foarte toxica asupra gametilor exercita detergentii, acizii neorganici, un sir de acizi organici si oxidantii.
Mai putin toxice pentru spermi sunt nitrofuranele. Sulfamidele si antibioticele au o actiune relativ inofensiva asupra spermiilor, de aceea in cantitati admisibile se adauga in mediile de dilutie pentru sperma.
Necatand ca in practica insamantarilor artificiale este contraindicata aplicarea remediilor dezinfectante, totusi pentru dezinfectia instrumentelor se folosesc substante de acest fel. Mai bine venit in acest sens s-a dovedit a fi alcoolul etilic. Spre deosebire de alte substante dezinfectante, acesta repede se evapora si se dizolva bine in apa. Cu alcool de 70% se dezinfecteaza utilajul, dispozitivele pentru recoltarea spermei, precum si instrumentarul pentru insamantarea artificiala.
Ramasitele de alcool ramase pe instrumentar dupa dezinfectie se inlatura cu un tampon de vata imbibat in solutie de clorura de sodiu de 1%.
Bazele stiintifice ale recoltarii spermei de la masculi
Activitatea de reproducere la masculi este generata de reflexele sexuale: de apropiere, erectie, salt si imbratisare, intromisiune si ejaculare. Modul de manifestare a reflexelor sexuale are un rol important in desfasurarea proceselor de reproducere.
Evolutia normala a reflexelor sexuale are ca urmare eliminarea unei sperme in cantitate normala si de calitate superioara. Dereglarea sau excluderea unuia din reflexele sexuale are drept consecinta imposibilitatea manifestarii celorlalte reflexe sau elaborarea unei sperme calitativ inferioare si in cantitate mai mica.
Reflexele sexuale, dupa cum se stie, fac parte din grupa reflexelor innascute sau neconditionate. Desfasurarea lor, deci actul sexual in totalitate, se produce sub influenta sistemului neuroendocrin. O contributie importanta in reglarea normala a proceselor reproductive o au hormonii sexuali, care mentin reactivitatea sistemului nervos si stabilesc un anumit grad de excitabilitate.
In timpul vietii animalului, peste reflexele neconditionate se suprapun reflexele conditionate sau dobandite. Ele se formeaza sub influenta conditiilor de viata ale reproducatorului (alimentatie, intretinere, exploatare), le intaresc pe cele neconditionate si asigura labilitatea comportamentului sexual al masculului, adica adaptarea celui din urma la noile conditii de reproductie.
In centrele de insamantare artificiala, la o activitate sexuala desfasurata in conditii favorabile are loc formarea si consolidarea reflexelor sexuale pozitive, pe cand nerespectarea sistematica a conditiilor in timpul prelevarii spermei (existenta de zgomote, prezenta unor persoane straine, schimbarea tehnicianului recoltator si a locului unde se face recoltarea) determina suprapunerea reflexelor conditionate negative, care fac dificila recoltarea materialului seminal.
La masculii animalelor agricole si mai ales la tauri si vieri usor se formeaza si se intaresc reflexe sexuale conditionate prin prezenta unor femele care nu sunt in calduri, unor masculi si chiar unor manechine care nu se aseamana neaparat cu femelele din specia respectiva.
Diferentierea neinsemnata in comportamentul sexual al masculilor si in special nespecificitatea reflexului de salt si imbratisare precum si crearea unor conditii similare cu cele din timpul
intromisiunii fac posibila recoltarea spermei de la reproducatori; prin urmare la baza prelevarii spermei de la masculi sta formarea si intarirea reflexelor conditionate pozitive.
Principii si metode de recoltare a spermei
Prelevarea spermei consta in provocarea artificiala a ejacularii, fara a avea loc actul sexual intre mascul si femela. Fiind o operatiune foarte importanta, multi cercetatori au cautat sa amelioreze metodele de colectare a spermei, fara sa prejudicieze sanatatea masculului. In afara de aceasta, metodele de recoltare a spermei trebuie sa asigure colectarea ejaculatului fara pierderi, fara afectarea spermilor, precum si asigurarea unei calitati sanitare inalte a materialului seminal.
Metodele existente de recoltare a spermei de la reproducatori se impart in:
metode uretrale, ce permit obtinerea spermei nemijlocit din uretra masculului;
metode vaginale, care tin de colectarea spermei din vaginul femelei dupa actul montei.
Metodele uretrale de recoltare a spermei
Recoltarea spermei cu vaginul artificial
In prezent este cea mai raspandita forma pentru recoltarea spermei de la reproducatorii animalelor agricole. Vaginul artificial pentru prima data a fost inventat de cercetatorul italian Giuseppe Amantea (1914), iar ulterior a suferit modificari si imbunatatiri in vederea adaptarii lui pentru recoltarea spermei la toate speciile (Walton, Ivanov, Milovanov, Comisarov, Lipatov, Rodin).
Principiul recoltarii spermei cu vaginul artificial consta in asigurarea conditiilor existente in vaginul natural al femelei in calduri: temperatura, presiune, lubrifiere.
Vaginul artificial este alcatuit din urmatoarele parti:
un tub cilindric rigid sau semirigid confectionat din cauciuc (taur, vier), ebonita (berbec) sau tabla (armasar);
o camasa subtire de cauciuc;
un pahar colector.
Tubul vaginal pe lungimea lui prezinta un orificiu astupat cu un dop sau un robinet de ebonita si un maner pentru fixarea vaginului in timpul recoltarii (la armasar).
In vaginul artificial pentru tauri se folosesc pahare colectoare din sticla cu peretii dubli sau colectoare de o singura intrebuintare, confectionate din polietilena, in forma de con.
In vaginul artificial pentru berbeci se folosesc pahare colectoare din sticla cu peretii dubli sau simpli. Paharele colectoare cu peretii dubli, la un capat au o depresiune in forma de con, pentru sperma, iar la capatul opus au o adancitura in forma de palnie, cu un orificiu pentru a turna apa calda in spatiul dintre pereti: 50ml in paharul colector pentru vaginul berbecului si 100ml pentru vaginul taurului. Temperatura apei turnate trebuie sa fie de 35-40C, iar in paharul colector, in momentul recoltarii spermei, dupa incalzirea peretilor lui, de 30-35C. Dupa umplerea paharului colector cu apa. Orificiul se astupa cu un dop de cauciuc.
Paharele colectoare cu peretii dubli protejeaza sperma de racirea brusca si sunt folosite cand temperatura este mai joasa de +18C.
In calitate de pahar colector in vaginul artificial pentru vieri se foloseste un borcan de sticla de 500-1000ml. In borcan se monteaza un filtru de masa plastica pentru filtrarea secretului glandelor bulbo-uretrale.
Paharul colector pentru vaginul artificial al armasarilor este confectionat din cauciuc.
Pregatirea vaginului artificial
Asamblarea vaginului se face prin introducerea camasii vaginale in lumenul tubului vaginal si rasfrangerea ei peste capetele acestuia. Intre cele doua componente se creeaza astfel un spatiu care este umplut cu apa calda si aer (la unele specii). Pentru fixarea camasii se folosesc inele de cauciuc la ambele capete.
Camasa vaginului trebuie moderat intensa in asa fel, incat sa se creeze cute longitudinale. Cutele helicoidale impiedica intromisiunea si desfasurarea corecta a reflexelor sexuale.
Spalarea si dezinfectarea vaginului se face cu ajutorul unor perii cu coada lunga, cu apa calduta, in care se poate adauga o cantitate mica de bicarbonat de sodiu (2-3%), se clatesc cu apa curgatoare. Sterilizarea vaginului se face, apoi prin autoclavare. In centrele de reproductie fiecare reproducator are doua vagine artificiale, care dupa sterilizare se pastreaza in dulapuri-termostate la temperatura de 42C, urmand sa se pregateasca inainte de recoltare.
Prin orificiul din peretele tubului vaginal se introduce apa calda in asa fel, incat in timpul recoltarii temperatura interioara in vaginul artificial sa fie de 40-42C.
Cantitatea de apa turnata in vagin si temperatura ei la diferite specii de reproducatori
ReproducatorulModelul vaginuluiCantitatea de apa, mlTemperatura apei, CTaurScurt, de cauciuc30060-65BerbecDe ebonita150-18050-55VierDe cauciuc300-40060-65ArmasarDe tabla1500-180050-60
Presiunea este creata de apa calda si de aerul care se introduce printr-un dispozitiv din ebonita, de forma unui robinet atasat la dopul vaginului.
Lubrifierea camasii vaginale, prin care se imita mucusul estral, se realizeaza prin ungerea acesteia cu diluant steril pentru sperma. La unul din capetele vaginului artificial se ataseaza paharul colector, care la taur se fixeaza cu un inel de siguranta, pentru a nu fi azvarlit in timpul recoltarii.
Este strict necesar ca recoltarea spermei cu vaginul artificial sa se faca in conditii igienice, pentru a se evita contaminarea materialului seminal cu diferiti agenti infectiosi si parazitari.
Recoltarea spermei cu vaginul artificial se face fie pe femele in calduri, fie pe femele care nu sunt in calduri, pe alti masculi fie pe manechine. Operatia de prelevare se efectueaza in sala de recoltare.
Recoltarea spermei prin masajul ampulelor canalelor deferente. La tauri, inainte de recoltarea spermei, perii de pe furou se tund. Fara contactul prealabil al taurului cu vaca, recoltarea spermei este imposibila. De aceea taurul este contactat cu femela pentru excitatia sexuala, sub actiunea careia sperma din epididimul testicular se deplaseaza in ampulele canalelor deferente. Ulterior, mana lubrefiata se introduce in intestinul rect, se pipaie gatul vezicii urinare si ampulele canalelor deferente, amplasate anterior de glandele seminale. In urma miscarilor de netezire a dilatarilor ampulare si a glandelor anexe are lor ejacularea.
Recoltarea spermei prin fistula uretrala prezinta interes teoretic si practic. Metoda este practicata mai mult la armasari si permite recoltarea unei sperme absolut sterile cu un potential inalt de fecunditate. Reproducatorii cu fistule uretrale pot fi utilizati in reproductie timp indelungat.
Pentru recoltarea spermei prin fistula se executa uretrostomia perineala. Operatia se face in asa fel, incat capatul interior al fistulei sa se situeze la nivelul planseului bazinului, intre tuberozitatile sciatice. La cateva zile dupa operatie armasarii se adapteaza la conditiile noi; pentru actul mictiunii ei accepta poza caracteristica iepelor, in asa fel incat nu-si uda membrele cu urina. La trei-patru saptamani dupa operatie reproducatorul poate fi folosit pentru recoltarea spermei.
Inainte de recoltarea
spermei baza cozii se infasoara cu o banda de tifon, iar marginile fistulei se prelucreaza cu un tampon imbibat cu o solutie de acid boric, ser fiziologic de clorura de sodiu sau cu alcool de 50-60%. In momentul saltului armasarului pe iapa in calduri, coada masculului se da intr-o parte, iar la fistula se ataseaza un vas steril. In urma ejacularii sperma se acumuleaza in vasul alaturat.
Recoltarea spermei prin masturbatie a fost aplicata pentru prima data de catre Spallanzani, la caine. Ejacularea se produce in urma presiunii mecanice asupra penisului. Prin acest procedeu se poate recolta sperma de la caine si vier. Se executa cu degetele, prin traversul furoului, masaje, mai ales la extremitatea penisului, unde se gasesc mai multe terminatii nervoase. Penisul intra in erectie, si dupa 10-12 min. masculul ejaculeaza.
Recoltarea spermei prin masaj abdominal da rezultate bune la cocosi. Pentru reusita operatiei, cocosul este contentionat de un ajutor, intr-o pozitie convenabila. Se efectueaza cu degetul mare si cel aratator de la mana dreapta un masaj sub forma unor compresiuni, in sens cranio-caudal de la stern pana la regiunea ischio-pubiana. Cu degetele corespunzatoare de la mana stanga operatorul apasa din cand in cand pe peretii cloacei.
Recoltarea spermei cu aparatul electro-ejaculator. Metoda se bazeaza pe excitatiile produse de curentul electric asupra centrului ejaculator din maduva lombara, in urma careia se produc contractii ale musculaturii netede din peretii cailor spermatice si are loc ejacularea. Electro-ejacularea se poate aplica la berbec, taur si pasari.
Metodele vaginale de recoltare a spermei
Recoltarea spermei cu ajutorul buretului. Metoda era folosita in primii ani de stabilire a insamantarilor artificiale, la recoltarea spermei de la tauri, berbeci si armasari. Esenta metodei consta in folosirea unui burete, care, dupa o prelucrare respectiva, se introduce in vaginul unei femele in calduri, dupa ce se admite actul montei. Dupa ejaculare buretele se extrage din vagin si se scurge sub o presa speciala. Metoda folosirii buretelui la recoltarea spermei are urmatoarele neajunsuri:
buretele, ca corp strain, poate sa deregleze dinamica ejacularii, determinand inhibitia reflexelor sexuale si, in cele din urma, diminuarea volumului ejaculatului;
tehnica pregatirii buretelui este complicata; pentru aceste scopuri este necesara o prelucrare speciala;
in urma presarii buretelui, multi spermi se traumeaza;
buretele introdus in vagin absoarbe cantitati considerabile de mucus vaginal care influenteaza negativ viabilitatea spermilor.
Metoda recoltarii spermei cu speculumul vaginal
Sperma se aspira din vaginul femelei dupa actul montei cu ajutorul speculumului vaginal si seringii. Aceasta metoda se aplica la vaci, oi si iepe; la cabaline colectarea spermei este posibila numai cand canalul cervical este inchis.
Metoda vaginala de recoltare a spermei este simpla, insa nu si lipsita de neajunsuri:
o parte din sperma se pierde printre pliurile mucoasei vaginale;
ejaculatul se amesteca cu mucus vaginal, care reduce calitatea materialului seminal.
Multe din metodele de recoltare a spermei descrise mai sus, cum sunt prelevarea cu ajutorul buretelui, cu speculumul vaginal, prin fistula etc. au astazi mai mult o valoare istorica si se folosesc in mod exceptional in cazul in care procedeele curente de recoltare nu dau rezultate.
In prezent, la majoritatea speciilor de animale, recoltarea spermei se realizeaza cu ajutorul vaginului artificial. In afara de aceasta metoda se mai folosesc: electroejacularea (la berbec, taur, caine, pasari); masajul abdominal (la pasari); masajul ampulelor canalelor deferente si al glandelor seminale (la taur); masturbatia (la vier si caine).
Particularitati de recoltare, pe specii
Recoltarea spermei la taur
Pentru recoltarea spermei la taur se pot folosi trei metode:
vaginul artificial;
electroejacularea;
masajul ampulelor canalelor deferente si alveziculelor seminale.
Metoda vaginului artificial
Aceasta tehnica de recoltare permite obtinerea unui ejaculat concentrat, nepoluat, cu insusiri asemanatoare celui natural si fara a necesita un personal de calificare inalta sau precautie deosebita in manipularea taurilor.
Prelevarea spermei se efectueaza in sala de recoltare, special amenajata, dupa doua ore de la hranire si adapare. Vaginul pentru recoltarea spermei la taur este adaptat in functie de marimea penisului si este individual pentru fiecare reproducator.
In ultimul timp se utilizeaza dispozitive cu dimensiuni mai reduse, de 30 cm lungime pentru masculii adulti si de 26 cm pentru taurii tineri. Ejacularea se realizeaza in paharul colector de o singura intrebuintare de forma tronconica, din polietilena, protejat termic.
La taurine, declansarea reflexului ejacularii depinde in principal de asigurarea factorului temperatura.
Stimularea sexuala a taurilor inainte de recoltare se realizeaza prin plimbarea acestora in cerc in apropierea salii de recoltare, retinerea masculilor cateva momente inaintea saltului, efectuarea unui sau a doua salturi in gol pentru donatorii mai putin pregatiti, sau schimbarea taurilor manechini. In absenta libidoului se indica palparea transrectala a aparatului genital sau prezenta unei femele in calduri; saltul acesteia pe mascul reprezinta pentru el un stimul sexual foarte puternic.
Electroejacularea se aplica la taurii tineri, la care recoltarea se face cu usurinta, la masculii cu un libidou scazut sau la cei cu impotenta de copulatie, uneori chiar la cei destinati montei naturale pentru aprecierea calitatii spermei.
Metoda utilizeaza dispozitive anale, cu lungimea de 30-35 cm si diametrul cuprins intre 6 si 9 cm, izolate electric pe toata lungimea, cu exceptia extremitatii interne, care are trei electrozi, orientati longitudinal si pozitionati ventral.
Se mai utilizeaza un electrod de forma inelara, care se introduce pe degetul aratator, protejat de manusa de cauciuc. Operatorul fixeaza acest dispozitiv la baza ampulelor canalelor deferente sau deasupra prostatei.
In pregatirea taurului donator sunt necesare urmatoarele:
contentia ferma intr-un travaliu care impiedica alunecarea, caderea din timpul aplicarii curentului electric;
vidanjarea de fecale a ampulei rectale si curatirea electrozilor, ambele in scopul realizarii unui bun contact electric al dispozitivului cu peretele rectului;
tunderea perilor preputiali, perierea si spalarea zonei invecinate, apoi uscarea acesteia;
obtinerea unui ejaculat complet, de buna calitate, este conditionata de excitarea sexuala a donatorilor sau de masarea transrectala a glandelor anexe ale aparatului genital inainte de recoltare.
Perioadele de stimulare electrica nu trebuie sa depaseasca 2-3 secunde atunci cand animalul se afla in apnee, acestea alterneaza cu pauze de 1 secunda. In mod obisnuit sunt necesare 4-19 reprize de stimulare pentru realizarea erectiei si exteriorizarea penisului si 18-35 pentru ejaculare completa; se foloseste
o sursa de curent electric cu frecventa de 30-40 cicluri si o tensiune de 15-20 volti. Dupa realizarea erectiei, marirea tensiunii curentului electric aplicat grabeste ejacularea.
In timpul electroejacularii taurul este agitat, manifesta contractii tetaniforme si cifoze.
Erorile in aplicarea electroejacularii si modalitatea de corectare se refera la:
- absenta erectiei se modifica pozitia dispozitivului anal sau se impinge inainte flexura sigmoidala a penisului, actionand inapoia pungilor testiculare;
- o stimulare prea frecventa a taurului in faza incipienta a electroejacularii se soldeaza cu obtinerea de lichid seminal;
- aplicarea unor stimuli electrici cu parametrii prea mari va determina o preerectie si pierderea ejaculatului in preputiu.
- Izolarea electrica defectuoasa a dispozitivului anal, pozitionarea sa laterala, pot induce contractura musculaturii membrului posterior ipsilateral prin excitarea nervului ischiatic. Unii tauri se inclina pe o parte si fac extensie pe membrul posterior.
Masajul ampulelor canalelor deferente si al veziculelor seminale
Aceasta tehnica are aceleasi indicatii ca si electroejacularea. Pregatirea reproducatorului este identica cu cea a electroejacularii; contentia taurului, tunderea perilor preputiali, toaleta furoului.
Se vidanjeaza ampula rectala si se trece apoi la identificarea veziculelor seminale si ampulelor canalelor deferente. Masajul se efectueaza in sens cranio-caudal pe o distanta de aproximativ 30 cm, timp de 3-5 minute, dupa care, de obicei, se produce ejacularea. In timpul eliminarii spermei, testiculele sunt usor retrase spre inelul inghinal, iar glandul iese partial din furou, fara ca penisul sa intre in erectie.
Metoda este practica si avantajoasa, nu necesita conditii speciale de recoltare, dar ea poate fi aplicata numai de specialisti cu cunostinte bune in topografia organelor aparatului genital mascul.
Factorii care limiteaza extinderea tin de urmatoarele:
Unii tauri nu raspund pozitiv la aceasta metoda. In cazul cand nu se obtine eliminarea spermei in 8-10 minute, se recomanda sa se renunte la masaj si operatiunea sa fie repetata in ziua urmatoare;
Contactul materialului seminal cu mucoasa preputiala poate determina contaminarea cu microbi a materialului seminal;
Masajul intrapelvian al diferitelor segmente ale aparatului genital poate provoca urinarea si compromiterea astfel a ejaculatului